Ar fi mult mai ușor dacă fericirea ar putea fi cumpărată, la fel ca orice alt bun material. Ne-am strânge bani în fiecare lună și am avea fericirea garantată, fără a pierde timp și efort.

Din păcate, nu așa funcționează lucrurile. Nu poți cumpăra fericirea și nici nu poți trișa pentru a ajunge la ea. Nu există un mod specific în care poți ajunge la ea, însă poți încerca să respecți aceste reguli prin care îți poți crește șansele de a fi fericită.

  1. Nu lăsa pe nimeni să te facă să simți că valorezi mai puțin decât ceea ce ești. Meriți să fii fericită și meriți să fii tratată cu demnitate. Nu lăsa pe nimeni să te facă să crezi altceva. Înconjoară-te de persoane care te vor ajuta să evoluezi și să fii un om mai bun.
  2. Amintește-ți că, de cele mai multe ori, atunci când oamenii sunt răi cu tine, proiectează lucrurile care nu le plac la ei. Nu îți fie teamă de critici. Este important să fii conștientă și să asculți cu atenție la tot ceea ce zic cei din jur.
  3. Găsește un lucru pentru care să fii recunoscătoare în fiecare zi. Scrie-l într-un caiet, sau notează-l în telefon, sau adaugă-l pe un bilețel și închide-l într-un borcan. Sau doar spune-l pentru tine.
  4. Renunță la lucrurile de care nu ai nevoie în viața ta. Fie că este vorba despre oameni negativisti, fie că este vorba de stresul zilnic, încearcă să fii mai bine.
  5. Nu mai lua decizii în funcție de ce ar putea să creadă cei din jurul tău. Fă-ți propriile alegeri și mergi până la capăt. Fă ceea ce simți.
  6. Permite-ți câteva momente de liniște în fiecare zi. Mergi în jurul biroului. Sau stai la geam. Sau aprinde o lumânare și privește-o pentru o perioadă. Sau stai câteva momente seara, înainte de a adormi, cu lumina stinsă. Acest timp, doar pentru tine, te poate scăpa de stres și te poate face să fii mai productivă.
  7. Bucură-te de lumina soarelui. Vei fi plină de energie și vei avea o stare foarte bună în fiecare zi.
  8. Zâmbește în fiecare zi, chiar dacă nu simți asta. Atunci când simți că nu ai niciun motiv pentru care să zâmbești, gândește-te la ceva ce te face fericită.
  9. Fă ceea ce îți dorești să faci, nu ceea ce simți că ar trebui să faci. Dacă vrei să stai tot weekendul în pat și să te relaxezi, este ok. Nu ieși din casă doar pentru că toată lumea o face și toți se așteaptă la acest lucru de la tine. Încearcă să faci doar lucrurile care te fac fericită și nu trăi după standardele pe care societatea încearcă să ți le impună.
  10. Concentrează-te pe viața ta și încearcă să nu vorbești urât despre alte persoane. În loc să-ți faci griji despre ce ar putea crede sau simți cei din jurul tău, concentrează-te pe lucrurile pe care trebuie să le schimbi pentru a avea o viață împlinită. Renunță la negativism!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *